**

(Imaginea: o fotografie a unei zone de pe marginea unei râuri, cu un peisaj rural, dar cu o atmosferă de abandon și o ușoară, sinistră lumină. Nu este o fotografie de peisaj, ci o sugestie a unei scene, o promisiune de un trecut pierdut.)

„Alba. Un nume care se ștantoază în vânt, un murmur de praf și de pământ. Nu e un loc de bucurie, nu e un loc de speranță. Este un loc de *reținere*. Un loc unde, după o vreme, se auzea un sunet, un zâmbet, o promisiune. Acum, doar o mână de praf, o șerpuitoare de lemn, o umbră care se întinde spre marea.

Observați cum pământul, ca un șarpe înfricnat, se întinde spre râu, ca o mână de mână. Nu e o apă curată, ci o apă care se scurge, un flux de regret. Nu e un loc de adunare, ci un loc de *îngustare*. Un loc unde, după o vreme, se auzea un sunet, un zâmbet, o promisiune. Acum, doar o mână de praf, o șerpuitoare de lemn, o umbră care se întinde spre marea.

Nu e un loc de speranță. Nu e un loc de bucurie. Este un loc de *reținere*. Un loc unde, după o vreme, se auzea un sunet, un zâmbet, o promisiune. Acum, doar o mână de praf, o șerpuitoare de lemn, o umbră care se întinde spre marea. Și, poate, doar o umbră, o promisiune, care se întinde spre marea, ca un șarpe înfricnat, în așteptarea unei noi șerpi. Nu e un loc de *reținere*. Este un loc de *reținere