**

Alexandria, un nume care șoptește în adâncul muncii, un loc unde pânzele de pământ se îmbrățișează cu stâncile, ca o rețea de speranțe. Este un loc unde, ca un șoarece în umbră, se ascunde o poveste, o poveste de munte, de râsete și de o dorință de a fi văzut.

Măcar, așa cum o vede un bătrân, cu ochii plini de o tristețe adâncă, care a văzut muntele se întinde și se întoarce spre el. Este un loc unde, cu fiecare pas, se simte o ușoară cădere, o căutare după un sunet pierdut, un vis care se strecoară prin pământ.

Și, în Alexandria, oamenii sunt ca pietrele, cu o rezistență stoică, dar cu o înălțime ascunsă, un secret pe care îl păstrează cu grijă. Măcar, un băiat, cu o privire plină de curaj, care se aventurează pe munte, ca un șoarece care caută o hrană. Și, în fiecare munte, se aude un cântec, un cântec de vânt, un cântec de speranță, un cântec care spune: „nu ești singur.”