**

Aradul, știai? Un loc cu o istorie, o promisiune, o șire de praf. O șire care, în realitate, se poate prinde de pământ, dar nu în felul în care o faci. E ca un șorț de praf, un șorț care te face să te simți ca un șoarece în pământ, dar cu o perspectivă… mai puțină.

Aici, oamenii se uită la ruine, la ziduri care se îndoiesc de propria lor existență, la un zgomot de vânt care le spune povești despre vremuri pierdute. Și, sincer, e o poveste bună. O poveste despre cum, în cele mai mici detalii, poți găsi o șire de speranță.

Dar, să fim sinceri, nu e o șire care te face să te simți bine. E o șire care te face să te simți… întotdeauna un pic mai departe de unde ai plecat. Și, poate, asta e, în sfârșit, ceea ce contează. Un loc unde, în cele mai mici detalii, poți găsi o șire de speranță. Și, poate, asta e tot ce contează. Nu e o șire, ci doar o poțiune.