**

(Imagine: O schemă digitală, cu o zonă de peisaj, cu o pânză de praf negru, un mic crater și o lumină slabă, ca o singură strălucire în mijlocul crăpăturilor. Textul este format din linii scurte, ca un mesaj de avertizare, cu un efect de degradare digitală.)

Arges. Nu e un nume pe care îl poți găsi în manualul de istorie. Este un fragment de peisaj, o rețea de praf negru, o promisiune de pământ. Un loc unde, după o perioadă de criză, pământul a început să se re-construiească, cu o putere pe care nu o puteai anticipa.

Sistemul de monitorizare a fost dezactivat, iar datele de la dronele de monitorizare au fost șterse. Acum, doar o singură zonă, un crater de peșteră, rămâne. O zonă unde, în ciuda eforturilor de a se ascunde, pământul a început să se re-construiească.

Căderea. Nu e o cădere literală, ci o rearanjare. O rearanjare a pământului, a adâncimilor, a memoriilor. Căderea a fost o șocantă, un proces de re-construcție, un efort de a re-împrăștiat o putere veche, o putere care a fost înspăimântată de o lume care a început să se schimbe.

Nu e o poveste despre o civilizație pierdută. Este o poveste despre o rețea de pământ, o rețea de memorie, o rețea de putere. Și, în acest moment, argeșul este un ecou, un semnal de alarmă, un loc unde, poate, o altă lume va începe să se întoarcă.

(Imagine: Un mic, dezolant