**

(O muzică de fond, cu un sunet de șoc, se intensifică, apoi se oprește brusc, lăsând un gol sinistru în urechi.)

Bacau. Un nume care a strălucit, un loc de povești, un refugiu de speranță. Dar, în spatele unei lumi pline de promisiuni, un secret se ascunde, un șoc de umbră care se întinde pe muntele de pământ. Am văzut-o, în următoarele zile, o lumină slabă, o urmă de un șarpe negru, care se întinde spre o zonă abandonată, pe marginea unei râuri. Un loc unde, se spune, se găsesc ruinele unei comunități, un loc de adunare, un loc de pierdere.

Și, în acea lumină, am văzut… ceva. O formă, o siluetă, o promisiune de un trecut pierdut. O rețea de adânci, de praf și de umbre, care se întindea în adâncul pământului. Și, în fiecare zi, am observat o creștere, o ascensiune, o cădere. O cădere care, în timp, a lăsat în urmă doar o urmă de șoc, un sentiment de neîncredere, un șoc de umbră. Bacau, un loc de speranță, acum un loc de șoc. Și, pe măsură ce lumina se întunecea, am început să mă întreb: ce a fost ce? Ce a fost ascuns în acea zonă abandonată? Și, cu fiecare zi, răspunsul era mai departe, mai adânc, mai întunecat.