**

Braila, un oraș de munte, un munte care se șifrează în mări,
un loc unde râul șoptește, un secret ascuns, o poveste ce se șifrează.
Și-n străzile sale, stânci vechi, cu praf și cu umbre,
ca niște mărturii ale timpului, un cântec de stânci și de umbre.

Când soarele se ridică, ca un șarpe de aur,
și-n aer se scrie o poezie, o promisiune de speranță.
Și-n centrul orașului, un zid de piatră,
un loc de refugiu, un loc de recunoaștere, un loc de speranță.

Și-n marea de pe marginea orașului,
un zâmbet șoptit, un vis, o speranță, o poveste.
Braila, un loc de tranziție, un loc de găsire,
un loc unde se șoptește, un loc unde se simte, un loc unde se găsește.

Și-n fiecare crăpătură a stâncilor,
se ascunde o poveste, o amintire, o speranță.
Braila, un loc de refugiu, un loc de recunoaștere, un loc de speranță.
Un loc de unde se șoptește, un loc unde se simte, un loc unde se găsește.