**

În secolele trecute, Valea, un peisaj verde și plin de viață, era un loc de adunare, un punct de întâlnire al rasei și al oamenilor. Era un loc de pace, un loc de cultivare, un loc de adunare. Și, în acea vreme, oamenii erau oameni, cu o înțelegere profundă a naturii și a destinului.

Dar, cu fiecare pas al timpului, pământul a început să se schimbe. O umbră a început să se adauge, o umbră de pământ, de apă, de frică. Căderea a început, o cădere lentă, dar inevitabilă, ca o mână de munte care se ridică din pământ.

Și, în acea timp, o fiorire a venit, o fiorire de suflete, de speranțe pierdute, de o cunoaștere a ceea ce a fost și a ceea ce va rămâne. Valea, un loc de adunare, a devenit un loc de adunare a moștenirilor, un loc de adunare a sufletelor. Și, în acea timp, o poveste a fost spusă, o poveste despre o cădere, despre un pământ pierdut, despre o speranță care a fost distrusă, dar nu a dispărut niciodată. O poveste despre o lume care a căzut, dar care, în sufletul celor care o auziseră, rămâne.