**

(Imagine: o fotografie veche, cu un acoperiș în deteriorare, însoțită de o familie în spatele lui. O lumină slabă, ca o ploaie, cade pe acoperiș.)

„Îmi amintesc de ziua în care am văzut acoperișul lui L-localitate, o construcție de veci, cu un zâmbet pe fața lui. Era un dom, un loc de adunare, un refugiu. Și am văzut o familie, o familie cu o viață plină de speranță, cu un băiat care își dorea să fie un inginer. Acum, acoperișul este o mână de praf, o umbră de regret.

(Fragment de dialog, voce înregistrată, cu un ton melancolic): „Era o zi de ploaie, iar băiatul, cu o mână în piele, își dorea să-și adune o floare. Apoi, un șoc, o cădere, și un zgomot de praf. Acum, doar un zid de praf, un amintire a unei vieți pierdute. Și eu, am stat acolo, cu ochii plini de lacrimi, ca un om care își pierde o parte din trecut.”

(Imagine: o fotografie a unui băiat, cu o expresie tristă, în spatele acoperișului.)

„L-localitate a fost un loc de găsire, un loc de speranță. Acum, o speranță pierdută. Și, poate, o lecție despre ce este adevărata valoare a unui dom. Un dom care, în cele din urmă, a fost sacrificat. Un dom care, în cele din urmă, a fost înlocuit de un zid de praf, un zid care nu mai are niciun loc de a se întoarce.”

(Final, o imagine a unui acoperiș, cu o lumină slabă, care se întoarce spre o cameră.)