**

În calarasi, unde muntele se înalță ca un șarpe de piatră, iar soarele se strecoară prin crăpăturile de pe stânci, se află o locuință cu o poveste. Nu este o casă, ci o rețea de locuri, un loc unde timpul se pare că se blochează. Măcar, pentru cei care se pot îndepărta de agitația vieții urbane.

Am văzut o familie, cu o grădină de legume și un zâmbet care se întinde ca o flori de iarbă. Au găsit o cale de a se integra în peisajul, un loc unde sunetele șoaptelor și a râsetelor se îmbină cu șoaptele de vânt.

Calarasi nu este un loc de agrement, ci un loc de reflecție. Un loc unde, pe marginea unei râuri, se poate vedea o mână de pe o stâncă, care se uită spre munte. Un loc unde, după o zi de ploaie, se poate simți că soarele se întoarce, ca un șarpe de piatră, și ca o mângâiere de speranță.

Și, în calarasi, se spune că, în fiecare zi, o parte din soare se ascunde în crăpăturile de pe stânci, ca o mărturie a unei vieți care se întoarce înapoi. O mărturie de aur, așa cum spuneți voi, pe o cale de scăldare.