**

Măcar câteva săptămâni, mai mult decât o săptămână, am stat în Calarasi, un sat de pe marginea unei râuri, un loc unde timpul pare să se schimbe cu fiecare zi. Am găsit o casă veche, cu un zid de piatră și o atmosferă de mister, un loc unde se spune că se petrec lucruri pe care nu le vei putea explica.

Am început să mă întreb ce s-a întâmplat cu familia care a locuit acolo, cu o istorie pierdută, cu o serie de secrete ascunse în umbre. Am găsit o bibliotecă veche, plină de cărți vechi, cu un nume pe care nu-l mai văd, un nume care pare să aibă legătură cu Calarasi. Am simțit că am un lucru pe care nu-l pot lăsa să scape, un lucru care mă atrage și mă sperie.

Am început să urmăresc o serie de indicii, să explorez peșele, să ascult poveștile șoferilor care se opreau pe drum. Am descoperit o serie de urme, o serie de simboluri pe care le amintesc cu o senzație de neputință.

Calarasi nu este un loc liniștit, nu este un loc unde se petrece o viață normală. Este un loc de unde se ascund secrete, de unde se știe că lucrurile nu sunt ceea ce pare. Și, în timp ce mă aflu aici, mă întreb dacă pot să-l descoper, sau dacă sunt doar un spectator al unei povești pe care nu o voi putea înțelege.