**

„Mă amintesc de o zi de vară, când eram copil și mă plănunțeam pe marginea șoselei, cu o sticlă de vin și o carte de povești. Apoi, am ajuns la Dambovita. Era o zonă de pe marginea României, cu un aer de mister, un loc unde se spune că se ascund ruine și povești vechi.

Mă amintesc de un băiețel, cu o pereche de ochelari și o privire plină de curiozitate, care mă ghida prin străduțe înguste și pezele vechi. Am descoperit o casă veche, cu o grădină plină de flori și un gard de lemn, și am simțit o senzație de căutare, de căutare după ceva ce nu am mai văzut.

Apoi, am ajuns la Targoviste. Era un loc cu o atmosferă diferită, un loc unde oamenii se întâlneau, vorbeau despre trecut și despre povești. Am văzut o femeie cu ochelari de soare, care mă zăbura cu o poveste despre un sat abandonat și despre o familie care a trăit acolo.

Dambovita nu este doar o locație, este o poveste. O poveste despre o lume pierdută, despre o istorie veche și despre o magie care încă respiră. Mă simt ca și cum aș fi găsit un fragment din trecut, un loc unde pot să mă conectez cu ceva din lume. Și, poate, chiar și cu unii oameni care mă așteaptă să-mi spună mai multe despre ce se ascunde în aceste ruine.”