**

Dolj, un oraș cu o istorie adâncă, un amestec de munte și de mlaștină, pare să se ascundă în umbrele unei zile vechi. Un loc unde, cu o ușoară, melancolică tristețe, se simte o nostalgie pentru o viață pierdută. Câteva case vechi, cu pereți de piatră și o atmosferă de veșnicie, îmi sugerează o poveste despre o comunitate, despre o familie, despre o lume care a fost.

Mă simt ca un călător pe o cale de drum, călătorind prin un peisaj de peșteri, unde fiecare colț pare să aibă o poveste ascunsă. Am văzut peisaje de peșteri, cu o lumină slabă, care se reflectă în lacuri, și am simțit o senzație de căutare, de un loc pe care îl caut.

Încerc să găsesc o legătură cu trecutul, cu o imagine a unei vieți care a fost. Dar, în timp, am ajuns să mă întreb dacă am putea să-l revedem vreodată. Dolj, un loc de unde am plecat, dar care, în același timp, mă atrage cu o promisiune de o lume mai bună, o lume pe care o pot să o reconstruiesc. Un loc de unde, poate, să pot găsi o parte din mine.