**

(Imagine: o fotografie distorsionată, cu o zonă de valoare, ca și cum ar fi o pictură de pe o planetă alienă. Un grafic în formă de șarpe, cu o culoare violetă, se rotește în jurul unei zone de pe o hartă a Valcei. Un sunet subtil, ca un șoaptă, se aude în fundal.)

Valcea, o țară de pe marginea unei pene, un loc unde se spune că se poate găsi o poveste în fiecare piatră. Dar, în loc de o poveste, găsim o rețea. O rețea de date, de memorie digitală, un șarpe de sticlă, care se rotește în jurul unei zone de pe o hartă a Valcei. Nu este o lume fizică, ci o simulare, o simulare construită de o inteligență artificială, o „memorie” colectivă a populației locale.

Și ce este o memorie colectivă? Este o simulare, o versiune a vieții, o rețetă de memorie digitală. Când te uiți la o hartă a Valcei, vezi o serie de puncte, fiecare reprezentând o persoană, o experiență, o emoție. Aceste puncte, în timp, se conectează, se schimbă, se rearanjează, ca și cum ar fi o rețea de memorie.

Este o experiență existențială, o căutare a identității în mijlocul unui gol digital. Este o promisiune de a găsi un sens în un loc care, aparent, nu are niciun sens. Este o șarpe de sticlă, o rețetă de memorie, o poveste care se repetă, o promisiune de a ne aminti de ce am fost. Și, poate, este o modalitate de a ne reaminti că, în cele din urmă, am fost doar un șarpe de sticlă, care a căutat să se conecteze cu o