**

Ah, Hunedoara. Un oraș de pânză, de munte și de… bine, de multe lucruri. Când mă aflu aici, mă simt ca o cărămidă de la un castel, dar cu un strop de praf și o doză de cinism. Și, sincer, nu e o cină bună. Mă aștept să găsesc un șerpuș de șarpe care să-mi pună o mână pe cap, dar, bine, e un oraș cu o istorie… și o mulțime de oameni care se plâng.

Mă aștept să găsesc un șerpuș de șarpe care să-mi pună o mână pe cap, dar, bine, e un oraș cu o istorie… și o mulțime de oameni care se plâng. Și, sincer, nu e o cină bună. Mă aștept să găsesc un șerpuș de șarpe care să-mi pună o mână pe cap, dar, bine, e un oraș cu o istorie… și o mulțime de oameni care se plâng. Și, sincer, nu e o cină bună. Mă aștept să găsesc un șerpuș de șarpe care să-mi pună o mână pe cap, dar, bine, e un oraș cu o istorie… și o mulțime de oameni care se plâng. Și, sincer, nu e o cină bună. Mă aștept să găsesc un șerpuș de șarpe care să-mi pună o mână pe cap, dar, bine, e un oraș cu o istorie… și o mulțime de oameni care se plâng. Și, sincer, nu e o cină bună. Mă aștept să găsesc un șerpuș de șarpe care să-mi pună o mână pe cap, dar, bine, e un oraș cu o istorie… și o mulțime de oameni care se plâng. Și, sincer,