**

Mădălin, un șarpe de piatră, așa cum ar spune un văr. Nu e un șarpe de pe o plajă, ci un șarpe de piatră, un șarpe care se pune în pânza de șerpi. Mădălin, un loc unde pământul se șlefează ca un șarpe în pânză, unde râul se șifonează ca o mână de șerpi. Și, știi, nu e o lume de speranță. Nu. E o lume de șerpi, de adâncime, de un șarpe care se înbuia în pânză, lăsând în urmă doar o mână de piatră, o mână care se șlefează, un șarpe care se șlefează, și un șarpe care se șlefează în marea de pânză. Mădălin, un loc unde, la fel ca o piatră, poți să te simți că ești un șarpe, un șarpe care se șlefează, un șarpe care se șlefează, și un șarpe care se șlefează în pânză. Și, știi, nu e o lume de speranță. E o lume de șerpi, și un șarpe care se șlefează, și un șarpe care se șlefează, și un șarpe care se șlefează în pânză. Și, mădălin, ești un șarpe, un șarpe care se șlefează, un șarpe care se șlefează, și un șarpe care se șlefează în pânză. Și, știi, nu e o lume de speranță.