**

Olta, un loc unde marea șoptește, iar sticla se înalță, ca un vis. Nu e un loc de pe coasta, ci un gol, un spațiu de adâncime, un loc unde se îmbină o lume de metal cu o lume de apă.

Imaginează-ți o sticlă, o sticlă de vin, o sticlă de apă, toate în aceeași zonă, un amestec de vânt și de sunet. O zonă unde, pe marginea unei stânci, se întinde o fântână, un loc de refugiu, un loc de contemplare.

Nu e un loc de agrement, nu e un loc de divertisment. E un loc de reflecție, un loc de pierdere, un loc unde se simte că ești mai departe, mai departe de tot.

O lume de metal, o lume de sticlă, o lume de adâncime. O lume care te face să te gândești la ce ești și unde ești. O lume care te lasă să te simți singur, dar și, poate, să găsești o parte din tine în acest loc misterios. O lume de sticlă, de metal, de adâncime… o lume care te așteaptă să o descoperi.