** „O mână de pământ, o mână de speranță… sau doar o mână de praf? Harghita, un loc unde se șoptește despre adâncuri și despre o promisiune de adăpost, dar care, în realitate, pare să se înfășoare în mătase de ștanto. Nu e un loc de adunare, nu e un loc de poveste. E doar un loc de a-ți pierde o zi, un strop de soare și o bucată de pământ. Și, poate, o mică, amară, și în sfârșit, o speranță. Nu e o speranță de a găsi un loc, ci o speranță de a nu-ți pierde nimic. Și, în acest sens, Harghita e o mână de praf, o mână de praf care se înfășoară în mătase de ștanto, un loc unde, poate, unii oameni se pot gândi să se adăpostească.”**
**
(Cinic) „Ești sigur că ai văzut o lume? Nu e o lume, e doar o mână de pământ, o mână de speranță… Și, în realitate, care e diferența? O mână de pământ, o mână de speranță… Și, în acest sens, Harghita e o mână de praf, o mână de praf care se înfășoară în mătase de ștanto, un loc unde, poate, unii oameni se pot gândi să se adăpostească. Nu e o speranță de a găsi un loc, ci o speranță de a nu-ți pierde nimic. Și, în acest sens, Harghita e o mână de praf, o mână de praf care se înfășoară în mătase de ștanto, un loc unde, poate, unii oameni se pot gândi să se adăpostească. Nu e o promisiune, nu e o poveste. E doar… o mână de praf. Și, în acest sens, e o mână de praf,
