**

(Întrebări, un zâmbet șoptit, un strop de apă rece)

Timis. Un nume care se ștantoază pe munte, un loc unde pământul se șlefează, ca o piesă de piatră în mâinile unui vânător. Am văzut-o, pe pământul moale, cu o lumină slabă, ca o mână de șerpi. O mângâiere de proast, un șoapt de speranță, o promisiune că totul va fi bine, o promisiune pe care o amintesc cu o tristețe în suflet.

Și-am văzut-o, pe șoselele de foraje, pe pământul umed, ca o mână de șerpi. Mă întreb dacă am mai putut să-l protej, dacă am putut să-l păزune, dacă am putut să-l fac să-și mai aducă o bucurie. Acum, doar o mângâiere de proast, un șoapt de speranță, o promisiune pe care o amintesc cu o tristețe în suflet. Și-am simțit că, în Timis, totul se schimbă, ca o piesă de piatră în mâinile unui vânător. Și-am simțit că, în Timis, totul se schimbă, ca o mână de șerpi. O mângâiere de proast, un șoapt de speranță… o promisiune pe care o amintesc cu o tristețe în suflet.