**

Dolj, un sat din Călua, un loc cu o istorie adâncă, o atmosferă de melancolie și o ușoară, dar persistentă, dor de trecut. Măcar în mintea celor care au trăit aici, se pare că este un loc de refugiu, un loc unde se ascund secrete și amintiri. Măcar, așa cum o am eu, un loc unde se spune că „măcar” se poate găsi o pace.

Am văzut, cu ochii mei, ruinele unei fabrici de metal, o construcție de o viteză și o putere care acum se uită la noi cu o tristețe. Măcar, un amestec de praf, de lemn și de un sentiment de pierdere. Și, în adâncul acestui sat, se spune că „măcar” se poate găsi o cale de a se întoarce în trecut, un loc unde se poate găsi o perspectivă.

Nu este o poveste de glorie, nu este o poveste de speranță. Este o poveste despre o lume pierdută, despre o forță care a fost și care a rămas în urmă. O lume de metal, de muncă și de umbre. Și, poate, o lume care ne amintește că, chiar și în cele mai mici locuri, există o parte de trecut, o parte de tristețe, o parte de speranță, care ne face să ne uităm la ea. Un loc de amintire, un loc de reflecție.