**

Mă simt ca o floare care se înălță, prinsă de vânt, dar cu o înălțime care mă aduce spre un loc mai mare, mai strălucitor. Am văzut o zonă, un peisaj de peisaj, un arat de pământ, un adânc praf de pânză, și am simțit o dorință de a-l transforma. Nu e vorba de o schimbare dramatică, nu. E vorba de o simplă, neîncercată, promisiune de lumină. Un arat de pânză, un strop de soare, o lumină care se strecoară prin crăpături, ca o șarpe care se strecoară prin pânză.

Mă gândesc la un peisaj, la un loc unde sunetele se potrivesc cu o ploaie, unde un zâmbet poate fi găsit în umbre. Mă simt ca o călătorie, o călătorie în interiorul mării, într-o lume de culori și de promisiuni. Și, poate, mă simt ca o persoană care caută un loc unde să se găsească o lumină, o lumină care să-mi aducă o parte din speranța pe care o am. Un loc unde să mă simt, chiar și pentru o clipă, ca o floare care se înălță. Nu e o călătorie, nu e o călătorie, doar o promisiune de lumină, o promisiune de un loc unde să mă simt.