**

În adâncul muntos al Maramuresului, unde pământul șoptește cu secrete vechi și unde soarele se arde ca o mărturie a timpului, se află o zonă de stânci, un loc de adunare a unei lumi pierdute. Nu este o zonă de peșteri, ci o rețea de adânci caverne, un loc unde magia și istoria se îmbrățișează ca o mărturie a unei lumi care a fost, și care rămâne, în secret.

Măcar o vreme, un râu, un flux de apă, a fost o cale de viață, un loc de adunare pentru o comunitate. Dar, ca o rădăcină a unei mări, a început să se înalte, un munte care a fost, și care a început să se prăbușească. O cădere, o șocantă și neîntrecătoare, care a șoptit cu șoapte de moarte și a lăsat în urmă doar urme de stânci și de o umbră de speranță.

Acum, stâncile se ridică, ca niște mărturii ale unei criză, ca niște picioare de un zeu pierdut. O lume a fost înfășurată în pământ, o lume a fost înfășurată în munte, și acum, în adâncul acestei zone, se poate simți o șocantă, neîntrecătoare, și înțeleasă, cădere. O cădere care, poate, va fi, în final, o cădere spre un nou început. Și, poate, o cădere care va aduce o nouă perspectivă asupra muntosului.