**

(Imagine: o fotografie cu un acoperiș de o clădire veche, cu o lumină caldă și un zâmbet pe față. Un sunet de vânt ușor se aude în fundal.)

…Și am ajuns aici, în Botosani, într-o zi de vară, cu un gust de cafea și un strop de nostalgie. Mă gândesc la un bătrân care a construit o casă, cu un acoperiș de lemn, care se întinde spre cer. Un acoperiș care, în ochii lui, era un loc de speranță, un refugiu.

(Scenariu film – O voce, cu un ton melancolic, începe să vorbească): „Așa, am văzut o clădire veche, un loc de locuință, un loc unde oamenii își construiau viitorul. Și am observat cum un bătrân, cu o mână grea și o privire plină de speranță, a construit un acoperiș. Un acoperiș care, în ochii lui, era un loc de speranță, un refugiu. Un loc unde, poate, oamenii își puteau construi o familie, o poveste. Și, în acel moment, am simțit o legătură cu trecutul, cu o nostalgie pentru o lume mai simplă, un loc unde, poate, un bătrân a avut o viață plină de speranță. Acum, mă gândesc că, chiar și în botosani, un acoperiș poate fi un simbol al speranței, al rezistenței, al unei vieți construite cu grijă și cu o perspectivă asupra viitorului.”