**

Nu mai există niciun sunet de râs, nici un zâmbet. Apoi, o umbră. O umbră de pământ, de ruine și de o tristețe care se întinde până la marginea unei râuri, un loc pe care îl lăsăm să se arunce în praf. Hunedoara, un nume care, acum, este doar un amintire, un șoaptă de speranță în umbra de pământ. Am văzut o lume care a fost, o lume care a fost, și acum, doar o sticlă de vin roșu, lăsată să se arunce în gol.

Știi că, în aceste zile, oamenii se adună, căutând o cale de scăpare, o promisiune de un loc mai bun. Dar, pe măsură ce se îndepărtează, se simte că nu mai există niciun loc care să o ofere. Nu mai există niciun sunet de râs, niciun zâmbet, nici un loc care să-ți ofere o cale. În schimb, doar o umbră, o umbră care se întinde, un simbol al unei promisiuni pierdute, un loc pe care îl lăsăm să se arunce în pământ, ca un ultim, trist, șoc. Nu mai există niciun loc care să-ți ofere o cale. Nu mai există niciun loc care să-ți ofere o cale.