**

(Începe cu o scurtă, ușor melancolică descriere a locului, o atmosferă de vechime și un sentiment de pierdere. Nu este o poveste de tristețe, ci mai degrabă o reflecție asupra timpului, asupra unor lucruri pierdute și a unor amintiri care se acumulează în umbra unui loc. Evită o abordare directă, preferând o senzație de introspecție.)

„Mă aduc aici, la Olt, un loc pe care îl amuit cu o mărturisire. Nu este un loc de bucurii, nu. Nu este un loc de râsete și de plângeri, nici măcar nu în sensul tradițional. Este un loc de umbre, de ochi în umbră, de o lumină care se stinge în timp. Mă amintesc de un șantier, de un zgomot de mașini, de un parfum de metal și de un sentiment de… așteptare. Așteptarea unei lucrări, a unei promisiuni, a unei vieți care s-ar putea să se întoarcă. Acum, o parte din acea promisiune a fost pierdută, îngropată în pământ, în adâncul unei stânci. Mă simt ca un om care se uită la un trecut, ca un șaman care se uită la o lume care a dispărut. Nu pot să-mi mai amintesc cu exactitate ce s-a întâmplat, doar că am o senzație că un lucru important a fost lăsat în urmă. Ochiul în umbră, un loc care mă reține, un loc care mă face să mă simt… singur.”

(În final, un strop de recunoaștere, o ușoară înțelegere a sentimentului de pierdere și de inevitabilitate.)