**

(Începe cu o voce șoptită, ca un vânt șoptind prin copaci)

„Pădurea de pe marginea lui Neamt, o muntea de pământ, un loc de adunare, un loc de refugiu. Aici, în adâncul mării, unde pământul este adânc și umed, se află piatra neamt. Nu este o piatră de pe pământ, ci o piatră de suflet, o piatră care șoptește cu povești vechi, cu râsete de soare și cu ploaia de pământ.

(Vocea devine mai puternică, cu un ton de protecție)

Avem aici o veșnică apă, un loc unde se adună pământul, un loc unde se șoptește cu vântul. Aceasta este piatra neamt, un loc de siguranță, un loc de speranță. Nu ne lăsăm să ne lăsăm înfuriați de lumea exterioară, ci ne protejăm, ne protejăm sufletul, ne protejăm speranța. Aceasta este o piatră care ne spune că, chiar și în cele mai întunecate zile, există o lumină, o speranță, o cale spre un loc mai bun. Aici, în piatra neamt, găsim o pace, o pace cu natura, o pace cu sufletul. Și, poate, o cale spre un loc de adunare, un loc unde să ne reînoiim, un loc unde să ne reîmprospătăm spiritul.”