**

Mă simt ca o marionetă, prinsă într-o groază pe care nu o pot înțelege. Nu sunt un om de aventură, nu am vreo dorință de a mă aventura în munte. Am crescut aici, în Piatra Neamt, un loc cu o atmosferă de vechime, de praf și de un zgomot constant, ca un șarpe care se hrănește în adâncuri. Mă amintesc de strămoșii mei, de povești despre o familie care a trăit aici, despre o groază pe care o știa, dar care nu o putea explica.

Și acum, în această zonă, în jurul unei stânci de piatră, un mister se ascunde. O stâncă, o mică, dar imensă, cu o crăpătură, ca o mână de neștiință. Mă simt ca și cum ar fi o parte a acestei stânci, o parte a acestei groaze. Când mă aflu acolo, sunetul este constant, o șoaptă în adâncul muntei, un șoapte care mă face să mă simt ca și cum ar fi o țintă. Nu pot să-mi mai concentrez, nu pot să-mi mai imaginez ce se întâmplă acolo.

Mă simt ca și cum ar fi o piesă din un joc, o piesă pe care nu o pot înțelege. Mă întreb dacă o pot înțelege, dacă o pot dezvălui, sau dacă, în cele din urmă, mă voi pierde în munte, în această groază pe care o știam. Și, în fiecare zi, când mă aflu în Piatra Neamt, mă simt ca și cum mă aduc o parte din trecutul familiei mele, o parte din groaza pe care o știam.