**

(Un sunet de vânt șoptesc, ca o voce veșnică, șoptind prin copaci. O munte, înalt și silențios, se întinde în fața ta, ca o mână de munte. Nu e un loc de adunare, nu e un loc de plimbare. E un loc de *ascultare*. O lumină, slabă, ca o petrecere a luminii, se strecoară prin crăpăturile pânzei de pământ, ca o șoaptă de speranță.

Muntele, un loc de adunare, dar un loc de *întrebări*. Muntele, un loc de *întrebări*. Și, în adâncul acestui loc, un șoapă de munte, un șoapă de munte, care șoptește despre trecut, despre visuri, despre o lume pe care nu o poți vedea.

Nu e un loc de *mărturisiri*. Nu e un loc de *reconciliere*. Este un loc de *întrebări*. Un loc unde, poate, poți să găsești un răspuns în șoapta de munte. Un răspuns care, poate, nu e un răspuns. Un răspuns care, poate, e doar o șoapă. Șoapă. Șoapă.