**

Timis, un oraș cu o istorie adâncă, ascuns sub o criză de vegetație. Un loc unde strămoși și șerpi se întâlnesc, iar liniștea este o iluzie. Măcar așa se spune. Am văzut o lumină slabă, o șoaptă în jurul unui șanț de pământ, și am simțit un gust de pământ umed și dulce în gură. Șerpii, cu ochii ca niște pietre, se ascund în adâncul pădurilor, iar șoaptele, ca niște spirite, se strecoară prin străzi, lăsând în urmă un parfum de măr și de mătase. Măcar așa mi-a spus un bărbat cu o privire șocată, care m-a avertizat că „nu-l mai vreau pe Timis”. Și eu, cu o sete de necunoscut, am căutat răspunsuri în aceste ruine. Am găsit o carte veche, cu un nume străin, și o șoaptă, mai puternică decât orice, care m-a făcut să mă întreb dacă am ajuns într-un loc pe care nu l-am dorit niciodată. Și, poate, că am ajuns într-un loc care așteaptă să fie reînregistrat.