**

(Muzică de fond, cu un sunet de șoapte și un accent ușor, ca o povare rurală)

(Începe cu o voce narativă, cu un ton melancolic, ca un șaman)

„Așadar, o călătorie prin Valcea, un loc de pe coasta, unde pământul șoptește cu povești vechi, și unde, ca un șarpe, se ridică și se prinde de soare. Și, ca un șaman, am văzut că, în fiecare vară, se adună o tristețe, o cădere, un șoc. Nu e o cădere de pământ, ci o cădere a speranțelor, a umbrelor, a unei viziuni pierdute.

(O pauză, sunet de șoapte)

„Și, oamenii, ei, ei au nevoie de o mână, o mână care să-i ajute să-și repara, să-și protejeze, să-și aducă înapoi o parte din lumină. Și, în acea cădere, au găsit o rețetă, o rețetă de mândrie, de rezistență, de un șanț de speranță. Un șanț de mătase, ca o mână de mătase, care să-i aducă înapoi un pic de soare.

(Muzica se intensifică ușor, cu un accent pe un sunet de șoapte)

„Și, în acea cădere, au găsit o rețetă, o rețetă de mândrie, de rezistență, de un șanț de speranță. Și, ca un șarpe, se ridică și se prinde de soare. Și, în ochii lor, o speranță, o promisiune, o cădere care, în final, se transformă în un nou început. Și, așa, Valcea, o povare de reparații, o povare de speran