**

Valcea, un sat de pe marginea unei văi, este un loc de adunare, un loc de pierdere. Un loc unde, în adâncul memoriei, se ascund și se reved în umbrele trecutului. Nu este un loc de bucurie, ci un loc de reflecție, un loc unde se șoptește cu voce tare despre o viață pierdută, despre o speranță uitată, despre o dorință ce nu poate fi îndeplinită.

Măcar pentru mine, unii o văd ca pe un loc de refugiu, un loc unde se poate ascunde de realitatea. O zonă de unde, cu o ușoară, ciudată, dorință, se simte că se poate găsi o cale spre ceva mai bun, spre o lumină care să se întoarcă.

Și, poate, în adâncul acestei locuri, se ascunde o parte din trecutul, o parte din sufletul unei persoane care a trăit aici, o parte din o poveste pe care o ne putem cunoaște doar prin șoapte și mărturii.

Valcea nu este un loc de distracție, ci un loc de introspecție. Un loc unde, în adâncul memoriei, se ascund și se reved în umbrele nostalgice. O călătorie în adâncul sufletului, o călătorie în care, poate, găsim o parte din noi înșine.