**

Vrancea, un nume care șoptește în vânt, un loc unde muntele se întinde ca un braț înlănțuit, un loc unde timpul pare să se blocheze. Am ajuns aici, într-o zi de toamnă, cu un sentiment de nostalgie, ca și cum mă-nsoar cu o memorie de copil. Am căutat un loc liniștit, un refugiu de la agitația vieții, și am găsit, cu o ușoară șoc de bucurie, Vrancea.

Nu e un loc de agreție, nu e un loc de plimbări lungi. Este un loc de adâncime, un loc unde muntele se întinde ca un braț înlănțuit, un loc unde marea se joacă cu vântul. Am văzut o zonă de foraje, o zonă de puturi, o zonă unde pământul se adâncește, ca și cum ar fi un secret ascuns. Și, în acea zonă, am simțit o ușoară, neîntreruptă, energie.

Mă amintesc de un bătrân care m-a povestit despre o familie care a locuit aici, despre o tradiție, despre o moștenire de pământ. Nu am găsit o poveste completă, nu am găsit o explicație, doar o senzație de familiaritate, un sentiment de căutare. Și, în timp ce mă plimb în jurul zonei, mă simt ca și cum mă-nsoar cu o memorie de copil, cu o șansă de a găsi ceva ce nu am găsit niciodată. Vrancea, o poveste de munte, de adâncime și de un secret ascuns.