**

Vrancea, un nume care, în mod tradițional, evocă munte, pământ și o istorie adâncă. Dar, în ultimii ani, am început să o vedem, mai mult, ca pe o rețea de reconstrucții, o încercare de a re-construi o comunitate, o identitate. Nu o facem prin construirea unor clădiri imposibil de înțeles, ci prin re-construirea unor relații, prin re-valorizarea trecutului și prin crearea unor locuri de întâlnire.

Și, asta, în esență, este o temă existentialistă. Nu ne cerem o „reconstrucție” perfectă, ci o re-construcție, o adaptare la un nou context, o încercare de a găsi un sens în ceea ce ne înconjoară. Observăm, cu o ușoară, un sentiment de „social proof” – o nevoie de a ne simți că suntem parte dintr-o comunitate, că avem un loc unde să ne găsim, chiar dacă este doar un loc de așteptare.

Vrancea, cu toate problemele sale, oferă o oportunitate de a ne confrunta cu aceste probleme, de a ne re-întrecă, de a ne re-construi, în sensul profund al acestei căutări. Este o rețea de reparații, o rețea de speranță, o rețea de… întâlniri. Și, poate, o rețea de re-înțelegere.