**

(Imagine: o fotografie statică, cu o zonă de peisaj rural, cu un câmp de metal în centrul, cu o lumină puternică, ca un punct de focalizare. Muzica este o serie de sunete metalice, subtile, care se întorc în fundal.)

„Vrancea. Un nume care se pare că a fost sculptat în pământul său, un nume care se pare că a fost însoțit de un secret. Nu este o zonă de peisaj pitoresc, nu este o plimbare pe drumuri de peșteră. Vrancea este un câmp de metal. Un câmp de metal care se întinde, ca o rețea de șenile, pe care o vânează o vântă veșnică.

(O voce, șoptită, ca un sistem de date, începe să se pronunțe.)

„…Câmpul de Vrancea… Nu este un câmp de pământ. Este un câmp de memorie. O zonă de stări, de vibrații, de unde se șoptește un nume vechi, un nume despre o forță care a fost, și care, poate, încă este. O forță care a fost sculptată în pământ, și care, poate, încă este. Și, în fiecare zi, o lumină puternică, un punct de focalizare, reflectă pe câmpul de metal, ca o amprentă digitală. Un câmp de metal care se întinde, ca o rețea de șenile, pe care o vânează o vântă veșnică. O vântă care șoptește cu povești, cu secrete, cu o nostalgie profundă. Și, poate, cu o urmă de memorie, care se ascunde în praf și în pământ.”

(Imagine: o fotografie cu un bărbat, cu o privire fixă, în mijlocul câmpului de metal, cu o lumină puternică.)

„Nu este o zonă de peșteră. Nu este o